sfârșit

Am ratat atâtea răsărituri uitându-mă la tine

și-am uitat s-ascult valurile căci te auzeam doar pe tine.

Te-am căutat atât de mult încât m-am pierdut pe mine

și-am ales să te păstrez secret, doar pentru mine.

 

Am lăsat raze de soare să-mi atingă astăzi

pielea care mai ieri ți-era muză,

Mi-am oferit astăzi libertatea de a căuta

în locuri străine sentimente cunoscute

Câte puțin pe aici, câte o picătură pe acolo,

mi-am lăsat veninul să se scurgă, mi-am

lăsat iubirea să moară,

pic pic,

picătură cu picătură, într-un pumn strain.

 

Și mâine o să prind un răsărit și-am să-l privesc

Căci nu mai ești tu

Și mâine am să mă caut din nou

Căci nu mai sunt nici eu.

Advertisements
sfârșit

ar fi

Noaptea prin paturi străine, nu pot niciodată să dorm.

În schimb îmi adun spaimele de obicei

și aștept liniștită să iasă de sub pat,

să mă prindă de călcâi.

De fapt, poate c-ar fi o ușurare,

ca o reamintire a faptului că încă sunt

că poate mai e o șansă să vină și

Apelul telefonic sau scrisoarea care să justifice

toate lacrimile din batistă, amorțeala din degete,

neputința de deschidere în fața lumii și în fața oglinzii.

Ar fi o reală ușurare să-nțeleg de ce și cum

de ce și când,

sau de ce și dacă mă va mai mângâia vreodată cu blândețe,

chiar dacă o făcea doar când ne despărțeam.

ar fi

..

Mi-am spus că ar trebui să încep să scriu din nou, de parcă aș fi făcut-o vreodată pe bune, dar de fiecare dată când mă aflu în fața foii albe/ecranului alb nu pot să exprim nimic. Sunt mult prea multe sentimente amestecate, ideile se încâlcesc unele în altele și nu pare că aș putea scrie măcar câteva rânduri bine legate. Mi-e teamă că de fapt nici partea asta cu scrisul nu mi-a ieșit vreodată chiar atât de bine pe cât credeam. Cel puțin înainte mă mai ajuta să mă descarc, să-mi pun ideile în ordine și să înțeleg ce se întâmplă. Acum pare doar să mă încurce mai mult. Poate că nu mi-am ales bine tema. Poate că trebuie să iau o pauză, să las să fie liniște și-n scris.

..

.

Nu trebuie să știu de ce ai decis să pleci, dintr-odată,

fără nicio explicație,

Nu trebuie să-ți spun cât de mult îmi lipsești, câteodată,

căci ar fi o minciună.

O singură întrebare mai am acum să-ți pun

cine ești ?

Când ai fost tu cel adevărat,

te cunoști oare ?

 

.

untitled

i may be a clichè
but somedays i feel like
i’m far away
from humanity.
today i feel like
a nice stranger
a good friend,
maybe a lover
of arts and of humans.
why am i such a clichè,
seeking for answers
but not knowing the questions.

untitled

end.

Probabil că sentimentul pe care l-am avut pentru el va persista pentru totdeauna și probabil că niciun alt sentiment sau nicio altă persoană nu va mai fi vreodată la fel de intens(ă), însă sunt împăcată cu gândul că am avut parte de o asemenea poveste. Poate că atunci când sentimentul este atât de intens cum a fost al meu, sfârșitul fericit nu este o opțiune. Sau poate că alții sunt mai norocoși. Eu am fost destul de norocoasă să simt o asemenea fericire și cred că îmi este suficient.

end.

gri

te-am pictat în tonuri de gri sperând că te vei pierde în monotonia vieții de zi cu zi

și totuși te-ai evidențiat 

din nou și din nou

ți-ai găsit drumul spre mine, iar eu l-am creat pe cel spre tine.

gri

Crăciun.

Mă gândeam zilele astea mergând dintr-o parte în alta a orașului că n-am mai scris de mult. Pe blog, că în carnețel scriu aproape în fiecare zi. Părea mai ușor înainte să-mi aștern gândurile și pe-aici, acum pare mult mai greu.. și ca să fiu sinceră nici timp nu mai am.

Totuși, voi scrie în câteva cuvinte ce înseamnă Crăciunul pentru mine. Încă de când eram mică, pentru mine perioada asta din an era cea mai frumoasă, cea mai importantă; poate pentru că în perioada asta eram alături de familie, toată lumea își făcea timp pentru prânzul împreună, pentru activitățile de după. De când mă știu Crăciunul pentru mine înseamnă fericire. Iar anul acesta am fost puțin tristă, dar apoi toate s-au așezat la locul lor și a trecut și fericirea pe la mine.

Vă urez cu întărziere tuturor sărbători fericite și liniștite !

 

P.S : Pentru tine ce înseamnă Crăciunul ?

Crăciun.

de pe acasă

În camera în care mai demult nu găseam decât un fel de gol care nu mă lasă să fiu fericită acum simt sentimentul de „acasă”. Nu credeam vreodată că o să mă simt atât de în siguranță între acești patru pereți. Aici, în patul în care practic am crescut, aici, în camera în care am atâtea amintiri mă simt acasă cu adevărat. Mă simt fericită că am un loc în care pot intra, la ușa căruia pot lăsa grijile și lacrimile. Aici până și aerul e mai prietenos.

Poate că au fost prea multe schimbări într-un timp mult prea scurt, poate că e normal să fie așa, poate că sunt eu prea sensibilă, dar știu sigur că cel mai mult mi-a lipsit căldura din camera asta, oamenii care vin și se strâng în jurul biroului și râd chiar și la glumele mele cele mai proaste. Da, cred că mi-a lipsit căldura familiei, pe care oricât de mult ai iubi pe cineva și oricât de bun ți-ar fi un prieten n-ai să poți să o înlocuiești.

de pe acasă

oare

oare m-ar fi găsit cineva în timp ce-și cauta sinele de mult uitat, într-o noapte târzie de octombrie, pe marginea unui râu marginalizat ?

oare mi-ar fi zâmbit cineva dacă m-ar fi văzut într-o dimineață târzie de octombrie posomorât sau ar fi trecut grăbit mai departe ?

oare m-ar fi întrebat cineva ce s-a întâmplat auzindu-mi plânsul înecat în mijlocul unei zile însorite de pe la jumătatea lui octombrie ?

Oare eu m-aș fi oprit pentru câteva secunde dacă ar fi fost oricine altcineva în situațiile descrise mai sus ?

oare

ești bine când e rău

mi-e nu știu cum de orașul ăsta plin de lumini

mi-e nu știu cum să mă plimb singură pe unde ne plimbam în doi;

și mi-e nu știu cum când văd că pentru tine chiar n-a contat nimic.

parc-aș fugi, dar parc-aș încetini pasul

parcă te-aș suna, dar parcă te-aș ignora;

și parcă nu mi-e bine nici fără tine, dar nici cu tine…

și m-am săturat să te văd verificând ceasul din 2 în 2 minute

și m-am săturat să-mi verific ceasul din minut în minut

și telefonul din 5 în 5 minute

și mailul în fiecare zi

nu mai vreau așteptarea asta

că oricum n-o să vii.

p.s : tot mai bine-i când e rău lângă tine.

ești bine când e rău

4 spre 5, 1 spre 2

Într-o seară ploioasă de octombrie am alergat după florile de mai uitate-n rucsacul tău…

Aș vrea să-ți vorbesc, să-ți mărturisesc care-mi sunt sentimentele, cât de încâlcite-mi sunt gândurile de când toamna a venit. Și-aș vrea să te rog să mai stai, măcar înc-o seară, măcar înc-o zi, măcar „te iubesc” s-apuc să-ți mai zic. Tare-mi pare că între noi s-a pus o barieră de neînțelegeri. Și tare-aș vrea să mă înșel, dar parcă vântu-i mai rece în ultimele zile și parcă nici ochii nu-ți mai sunt așa calzi.

4 spre 5, 1 spre 2

octombrie posomorât

Dimineață târzie de octombrie, dragostea mi-a rămas blocată-n septembrie

cafea îndulcită de buze aspre bătute de vânt rece ca de noiembrie aș fi vrut

s-ajung acolo unde pe alții doar i-am văzut.

 

Stropi mărunți de ploaie se lovesc de lentilele ochelarilor de un roșu prea aprins

pentru-o zi posomorâtă de toamnă..

și-o mie de gânduri lăsate-n bătaia vântului rece.

 

https://www.youtube.com/watch?v=QAhJoXUeJ08

 

Așa am pierdut ultimele minute înainte să fug.

octombrie posomorât

de câteva zile

…ți-aș fi spus…

 

Chiar înainte să-ți fur

aș fi vrut să-ți dau

un

sărut, zâmbet, rămas-bun.

 

Chiar după ce ți-am dat

aș fi vrut să-ți fur

o

secundă, privire, clipă de fericire.

 

Chiar în timp ce-ți vorbeam

aș fi vrut

să mă opresc,

să mă înțelegi

că (poate o) să fug.

 

Sunt nopți în care mă-ntreb

dacă-ți mai pasă

de mine,

de tine,

de noi, de amândoi.

 

Și-apoi aș vrea

să știu

ce te doare,

ce te apasă,

ce nu ne lasă,

ce, de ce și pentru ce.

 

 

 

de câteva zile

doar

            Între atâția oameni cu atâtea lucruri în comun, îți caut amintirea. Între atâția oameni care se distrează și își zâmbesc în semi-întuneric, caut să-mi amintesc conturul buzelor tale unite într-un zâmbet.

            Ascultam mai devreme o melodie de dragoste și mă gândeam cât de mult mi-aș dori să fii aici, să te pot strânge în brațe. Acum ascult aceeași melodie de dragoste și știu că urmează ca cineva să mă invite la dans.

            Prea mulți oameni amețiți aici, prea mulți oameni nefericiți. Sunt atât de fericită, iubitul meu, că exiști, că dintre toți oamenii, noi doi ne-am întâlnit și am fost destul de norocoși să ne dăm seama că avem nevoie unul de celălalt.

            Una dintre cele mai fericite zile a fost cea în care mi-ai spus primul „te iubesc”. Atât de simplu, atât de neașteptat, atât de sincer. Nu cred că voi putea să-ți descriu vreodată prin cuvinte cât de fericită sunt de când ești lângă mine.

            Mă voi întoarce acasă curând. Mă voi întoarce la tine curând.

doar

?!.

de ce să nu mai scriu. de ce să nu mai scriu ? de ce să nu mai scriu !

Nu sunt sigură ce semn de punctuație trebuie să pun la finalul „de ce să nu mai scriu”. M-am simțit prea puțin pregătită în ultimul timp, am simțit că nu am nimic special în ultimul timp. Dar am primit totuși o șansă să demonstrez că nu este așa. Și am de gând să o fac, dar oare… ar trebui să scriu în continuare ?

Sunt mai aproape de a-mi îndeplini visul decât eram ieri. Și sunt mândră de asta. Foarte mândră. În același timp simt că am o responsabilitate mult mai mare acum, că va trebui să muncesc mult mai mult decât am făcut-o până acum. Și asta mă bucură, sincer, dar sunt atât de obosită acum.

Sper că o noapte de somn liniștit, după atâtea luni de stres mă va face să mă bucur și mai mult mâine de reușita de ieri, de azi, din ultima vreme.

?!.

trecut vs viitor

Pentru câteva secunde m-am oprit. Nu te mai recunoșteam. Nu mă mai recunoșteam. Cine suntem și pe ce muzică dansăm ? Obișnuiam să iubesc superioritatea din zâmbetul tău și găseam fericire în privirea ta atât de stranie pentru ceilalți. Azi îmi ești un necunoscut. Azi nu-mi mai ești nimic; poate doar trecut.

Pentru câteva minute am început să merg. Încet, nesigur. Nu știam unde merg. Nu știam unde trebuie să ajung. Către cine mă îndrept și ce voce aud în tot timpul ăsta ? Îți caut brațele de fiecare dată când mi-e teamă, de fiecare dată când mă pierd, căci lângă tine mă regăsesc. Azi mi-ești mai mult decât ieri, azi cred că-mi ești mai mult decât prezent, simt că-mi ești viitor.

trecut vs viitor

tot

Mă-sprijineam în mâna tremurândă,

admirându-ți zâmbetul;

nu te-am văzut niciodată zâmbind așa,

nu te-am văzut niciodată atât de fericit.

 

Și-n momentul acela mi-am dat seama că

puțin îmi pasă ce o să fie mâine, poimâine,

sau chiar peste-o lună,

cât timp ești

TU.

 

Nu ți-am spus niciodată cât de mult

îmi plac ochii tăi, nici cât de mult îmi doresc

să-ți văd zâmbetul sincer.

Mi-a fost frică, dar nu-mi mai este,

ești mai mult decât merit,

ești mai mult decât mi-am dorit,

ești tot.

tot

17.nu.

Dragul meu drag fără inimioară în telefon,

Poate că o să ți se pară ciudat că aleg să-ți scriu, când ești așa aproape de mine, dar ai spus-o chiar și tu, mă descurc mai bine cu cuvintele atunci când sunt scrise.

M-ai cuprins în brațele tale și ai încercat să afli ce s-a întâmplat, știu, știu că am greșit când am întors capul în cealaltă parte și am păstrat tăcerea. Parcă în seara asta licuricii nu mai au niciun farmec. Sau mi se pare mie ?

Nu pot să vorbesc. Nu știu de ce, dar ceva mă oprește. Nu mă înțelege greșit, nu este vorba despre tine, este vorba despre mine; parcă mi s-a închis ușa pe dinafară și nu știu cum să ies și să o deschid. Am rămas blocată înăuntrul propriului meu labirint și nu mai știu să ies.

Acum că mă gândesc mai bine, poate că o să-ți pun totuși inimioara aia lângă nume; nu pentru că brusc simt că e nevoie de ea, ci pentru că poate ar fi trebuit de mult timp să fie acolo. Dar stai. Asta chiar n-are nicio importanță. Nu pot să mă înțeleg. De ce mă pierd în detalii nesemnificative ? De parcă mintea mea evită intenționat adevăratele probleme.

Ți-am pus inimioară. Nu știu dacă să-ți zâmbesc sau nu, poate că ar arăta fals acum, nu simt că aș putea avea un zâmbet sincer, deși pe interiorul meu zâmbesc. De obicei mi-e mult mai ușor să scriu, acum… e greu. Parcă nimic nu are sens, parcă nu am reușit să-ți spun nimic din ceea ce am vrut să-ți spun.

Îmi pare rău că nu sunt cea mai plăcută companie acum, îmi pare rău că poate nu știu să fiu o companie plăcută prea des, dar crede-mă, dacă de ceva sunt sigură.. adevărul e că sunt sigură că îmi ești mai mult decât drag.

 

17.nu.

dor să-ți fie dor

Mă-ntrebam dacă ți-e dor de mine, măcar puțin, măcar din când în când, măcar pe jumătate din cât mi-e mie. N-am prea multe de spus despre dorul ăsta care mă lasă câteodată fără aer; mi-am epuizat metaforele când mă iubeai. Știai că nu-mi mai place să scriu ? Strâmb din nas încă de la primele rânduri. Poate pentru că nu mi-ai mai dat șansa să-ți scriu, pentru că n-am mai avut șansa să-ți scriu despre sentimente și momente încărcate de emoții; a rămas doar golul ăsta și atacurile de panică în lipsa ta.

Așa că mă-ntrebam dacă ți-e dor de mine, măcar puțin, măcar din când în când..

dor să-ți fie dor

nu

Lasă-ți ochii obosiți să se odihnească-n părul meu,

lasă-mi buzele amare să se îndulcească de la zâmbetul tău.

 

Știu că-s multe defecte și știu că uneori nu știu ce să-ți spun

dar știi că sunt și calități și că ne-nțelegem fără cuvinte.

 

Poate că într-o zi te vei trezi și vei simți că-ți lipsește ceva,

aș prefera să nu alegi să pleci fără niciun cuvânt, ci să-mi spui.

 

Și n-aș vrea să-ți promit, dar altceva nu știu ce să fac,

n-aș vrea să-ți promit că n-o să plec, căci n-aș vrea să crezi

c-aș putea s-o fac vreodată.

Dar îți promit, de lângă tine nu plec.

nu

așa arată fericirea

Ascultam cu atenție stropii care se loveau violent de asfalt; era prea de dimineață pentru mine așa că purtam o discuție imaginară cu tine, ținând ochii închiși. M-am trezit întrebându-te ce-ți dorești cel mai mult să faci când vremea e așa. Cât de mult mi-aș fi dorit să am curajul să te întreb cu adevărat asta, iar răspunsul meu imaginar să fie înlocuit cu ceva real, cu adevăr.

Într-o dimineață ploioasă de iunie îmi doresc doar să mă pot bucura de prezența ta, să regăsesc culoarea cerului senin în ochii tăi și să-ți zâmbesc tăcut îmbrățișându-te.

așa arată fericirea

te

Mă gândeam să-ți spun cât de mult

regret

că nu mi-am dat seama mai devreme

că te.

Mă gândeam că ar trebui

să știi

că nu am nicio îndoială

că vom fi.

Mă gândeam că e momentul

să spun

lumii întregi cât de fericită sunt că

ești.

Și dacă toate aceste gânduri

nu-ți spun

absolut nimic, atunci, dragul meu,

ar trebui să știi

că nu vor spune cuvintele ce spun

ochii.

Te-am atunci

Te acum.

Și

ne vom ?

te

Este

Ziua meeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeea !

Yaaaaay, voie bună și muuuuulte zâmbete într-o zi de vineri, 13.  Zi cu ghinion ? Nu pentru mine. Până acum a fost una dintre cele mai frumoase zile, oamenii importanți au fost acolo pentru mine. Oamenii importanți m-au îmbrățișat și mi-au urat clasicul „la mulți ani”.

Și nu știu ce mi-aș putea dori mai mult decât atât; nu știu cum mi-aș putea dori mai mult decât ceea ce am primit deja, căci mă simt atât de norocoasă !

Este

mai

…rămâi o zi ?

Poate că aveam nevoie să-mi iau rămas-bun de la tine. N-am de gând să umplu pagini întregi cu rânduri despre tine, nici cu sentimentele pe care le-am avut, nici măcar cu ce ai lăsat în urma ta când ai plecat. Îmi iau doar rămas-bun și-ți spun că pentru și despre tine nu voi mai scrie niciodată.

mai

dacă

Dacă m-ai fi întrebat anul trecut aș fi știut să-ți răspund, dar acum… 

Dacă ai fi avut curaj să-mi spui dimineața tot ce-mi spui noaptea…

Dacă aș fi știut cum să-ți mărturisesc…

Dacă un dacă nu ne-ar fi despărțit.

Te-aș fi strâns la pieptul meu și nu te-aș fi lăsat să pleci; ți-aș fi furat o ultimă sărutare chiar când ar fi fost momentul să urci în tren și te-aș fi împiedicat atunci să pleci de lângă mine.

Dacă un dacă nu ne-ar fi despărțit.

dacă

ganduri pierdute printre stropi

Picaturile de ploaie se lovesc violent de geamul trenului. Amandoi ne aflam in tren, dar ne indreptam in directii opuse. Desi zilele astea au fost incarcate de fericire si apropiere, a venit momentul in care ne luam ramas-bun.
Cate un fulger ratacit imi aminteste de putinele clipe in care m-am simtit cu adevarat protejata. In bratele tale m-am simtit in siguranta, dar bratele tale m-au cuprins de mult prea putine ori.
Mi-amintesc privirea ta. Stiu ca ai fi putut sa ma minti cu orice altceva, dar nu si cu privirea. Ochii ti-au fost mereu sinceri, ochii mi-au vorbit mereu.
Stiu, si mie imi va fi dor. Da, stiu si ca amandoi speram sa ne regasim intr-un moment mai potrivit…

ganduri pierdute printre stropi

n-am habar

Ți se formau cute adânci în jurul ochilor, iar pentru mine ăsta era un semn că ești și tu muritor, că și pentru tine trec secundele și cu fiecare privire pe care ți-o arunc ești și mai aproape de moarte. Nu te-am întrebat niciodată ce părere ai despre viață, sau despre moarte, oricum nu cred că ai fi fost interesat să-i explici unei puștoaice filozofia ta. Că doar o țineai doar pentru tine,nu ? Nimeni nu te putea înțelege; sau nu în modul în care ți-ai fi dorit tu, oricum. Aroganța ta m-a lovit încă de prima dată, exact cum te lovește frigul în față într-o dimineață geroasă de decembrie. Erai atât de îngâmfat încât atunci când zâmbeai nu te mai recunoșteam. Până la urmă, cine ai fost tu ?

n-am habar

primii fiori

Îți scriam ieri că „fericire” nu este un cuvânt destul de complex pentru a descrie starea mea actuală. Nu știu ce mi-ai făcut, cum ai reușit să treci de barierele pe care le-am pus cu atâta grijă la intrarea sufletului meu. Zâmbeam sfios astăzi când mi se spunea că m-am schimbat în ultima vreme; nu știu, dragul meu, nu știu cum să explic ce mi se întâmplă, nu înțeleg nici eu prea bine, căci dintr-odată mă simt atât de norocoasă.

Nu vreau să crezi că simt vreo obligație față de tine pentru că mă iubești, poate că o să îți lase un gust amar ce-ți voi spune acum, dar nu mă simt datoare față de nicio ființă care mă iubește. Nu știu de ce, poate că este o problemă la mine, dar cred că am dezvoltat o anumită insensibilitate, deși cred că este prea mult spus insensibilitate; cred că mi-am construit un scut care a ajuns să mă definească. Așa că nu, nu mă simt datoare față de tine, nu simt că ar trebui să am un comportament mai special față de tine pentru că mă iubești. Toate acțiunile mele sunt dictate de sentimentele mele, nu de ale tale.

Să nu încerci să mă schimbi.

primii fiori

răbdare

Mi-am obișnuit sufletul cu lovituri și dezamăgiri, încât atunci când tu i-ai oferit mângâieri și flori n-a știut să răspundă. Să nu te superi pe el, nu este vina lui că n-am știut niciodată să privesc mai departe de masca pe care o purtau unii oameni, nu e vina lui că am ales să rămân o copilă naivă care credea în bunătatea oamenilor care îi făcuseră rău de atâtea ori. Nu e vina lui că a iubit persoane care nu meritau. Nu e vina lui că nu i s-a răspuns la fel de cele mai multe ori.

Este vina mea, că deși știam unde trebuie să privesc, îmi întorceam privirea, în încăpățânarea de a crede că am dreptate, că unele persoane sunt mai bune decât par. Dar vreau să-ți spun ce cred eu acum despre asta. Nu cred că trebuie să cauți tu bunătatea într-un om dacă el ține să-ți arate doar partea urâcioasă, nu trebuie să crezi tu într-un om dacă nu îți dă niciun motiv pentru a o face. Nu trebuie să cauți tu să ajuți pe cineva dacă nu îți cere ajutorul. Oamenii care nu cer ajutor nu vor într-adevăr să fie ajutați, eu cred că ăsta e adevărul. Restul sunt povești. Că au nevoie de ajutor, e drept, sunt mulți, dar până când nu cer ajutorul nu și-l doresc cu adevărat. Așa că, ar trebui să încetezi să cauți să crezi în persoanele care nu-ți exprimă cu adevărat ceva.

Să îi lași în urmă pe cei care nu te apreciază, să nu-i urăști, să nu-i urăști nici pe cei care te-au rănit, să nu urăști pe nimeni, căci nu le faci lor rău, ție îți faci, îți otrăvești sufletul. Să îi lași în urmă pe cei care nu te mai vor în viața lor, să nu le cerșești atenția, prezența. Să le respecți dorințele și alegerile făcute și să te respecți.

Oh, din nou am vorbit prea mult, dar știi că așa sunt eu. Îți spuneam să mă ierți și să ai răbdare cu mine, căci sufletul mi-e confuz acum. 

răbdare

gone,gone,gone

Mă jucam pierdută-n părul tău când deodată am văzut un fir alb. Fără să stau pe gânduri, l-am smuls, știu cât de mult te sperie trecerea timpului, chiar dacă nu mi-ai mai spus nimic în ultima vreme, știu că te gândești neîncetat că ai prea puțin timp. M-ai întrebat încruntat, dar cu un zâmbet reținut de ce am făcut asta, iar eu ți-am răspuns că vreau să am o parte din timpul tău cu mine, mereu. Probabil că ți s-a părut ciudat, dar chiar am vrut să îți ascund faptul că îmbătrânești; vreau să te păstrez așa cum te-am cunoscut, deși știu că sunt naivă, că adevărul este că îmbătrânești. Oh, dar ăsta este un cuvânt cu prea multă greutate, încă ești tânăr, încă suntem atât de tineri și mai avem atâtea de învățat, mai avem atâtea de trăit. Uneori mă întreb dacă nu am fost cumva făcuți unul pentru celălalt, atât de compatibili în incompatibilitatea noastră. Mă întreb cumva dacă nu ești tu motivul pentru care încă mai visez, motivul pentru care mai cred.

Într-o bună zi te voi regăsi, iar atunci nu știu dacă-ți voi mai putea smulge firele albe de păr, ca nu cumva să te las fără vreunul. Dar chiar și atunci, vei fi același adolescent naiv pe care l-am iubit, căruia i-am făcut clătite într-o frumoasă zi de primăvară, celui căruia i-am cântat doar jumătate din melodie pentru că am uitat restul acordurilor, dar care m-a aplaudat de parcă aș fi susținut un adevărat concert. Pentru că ai fost mult mai mult decât pot descrie în câteva rânduri, pentru că ai fost mai mult decât realizez eu că ai fost.

Dar trebuie să renunț la tine pentru că acum sunt atât de confuză încât nu mai pot amesteca sentimente.

gone,gone,gone

acasă

Mă uitam la cârlionții care i se formaseră în timp ce spăla vasele. Lumina cădea pe părul ei firav și îi transforma părul în vârtejuri aurii. Puteai să-i confuzi firele albe cu nori cenușii, împinși de vânt tot mai aproape.
Dintr-odată am simțit că timpul trece, am simțit cum se scurge. Uitasem în ultimele zile să o strâng în brațe, să îi spun „mulțumesc!”, mă refer la un „mulțumesc!” adevărat, nu cel pe care îl rostesc reflexiv.
Apoi s-a întors și mi-a zâmbit, dar fără să-mi dau seama colțurile zâmbetului s-au ofilit, îngrijorată m-a întrebat ce s-a întâmplat cu ochii mei. Nu este prima persoană care mă întreabă asta, în decursul unei singure săptămâni. I-aș fi povestit că aș fi avut atâtea, dar am ales doar să o strâng în brațe și să o asigur că totul va fi bine.

acasă

dialog întârziat

-De ce te uiți prin mine ?

-Mă gândeam că ți-ar fi greu să mă mai privești în ochi după toate dezamăgirile.

-Dezamăgirile pe care mi le-ai provocat tu mie ?

-Nu, dragul meu, mă gândeam că nu o să înțelegi, că o să încerci să cauți să te evidențiezi ca o victimă în toată povestea asta. Nu sunt sigură dacă am greșit sau nu față de tine, dar tu m-ai dezamăgit cel mai tare. Mă gândeam că ți-ar fi greu să mă mai privești în ochi știind asta. Erai sprijinul meu emoțional, persoana la care fugeam într-o zi ploioasă, în brațele tale mă cuibăream, mă linișteai. Și dintr-odată mi-ai luat asta. Nu este vina ta, bineînțeles, dar dezamăgirile care au urmat ți le atribui ție direct, fără să-ți mai caut posibile scuze. Nu de data asta, dragul meu.

-Deci eu sunt vinovat ? Eu te-am rănit ? Te-am dezamăgit ? Cu ce ?

-Cu cuvinte nerostite, cu priviri nearuncate, cu ceea ce probabil pentru tine însemna acordarea unui spațiu. Pe mine m-a rănit. Și m-a dezamăgit, profund. Poate că ai încercat să-mi faci un bine, sau poate că pur și simplu așa ai simțit să faci. Dar mie comportamentul tău mi-a arătat doar ca nu mă respecți. Și-mi pare sincer rău, că te respectam așa tare și acum nu mai găsesc nimic familiar în tine.

dialog întârziat

zi ploioasă

Îți spuneam cât de mult îmi place ziua aceasta. Nu știu dacă m-ai auzit, sau dacă m-ai înțeles. Îmi place atât de mult ziua asta pentru că mă pot bucura de cana de cafea, de ploaie și de ultimul capitol din carte singură. Fără tine. Fără să simt că lipsește ceva. Nu ți-am căutat privirea astăzi, am vrut să-ți cer să mă ierți pentru asta, dar nu cred că ar mai trebui să-mi cer vreodată iertare pentru sentimentele pe care le am. Am greșit de prea multe ori când ți-am cerut să mă ierți pentru că te iubeam. Nu am greșit cu nimic, poate doar cu faptul că ar fi trebuit să te iubesc în tăcere.

Astăzi nu mai ești parte din mine, nu te mai simt așa. Și știu că mi-ai spune „Totul e trecător, oricum nu e prea mare diferență cu mine sau fără mine, găsești repede pe altcineva.” sau ceva de genul ăsta. Să mă scuzi că nu îți scriu frumos astăzi, dar nu simt să o fac așa. Simt că trebuie să scriu despre liniștea pe care mi-o oferă momentele acestea de singurătate.

Aș fi ipocrită dacă nu aș recunoaște că ești prezent în gândurile mele. Nu-mi plac minciunile. Așa că da, îți voi spune că mă gândesc la tine, dar nu te voi căuta, căci trebuie să păstrez distanța. Tu nu mă iubești. Iar eu nu-ți pot fi doar prietenă acum. Îți doresc tot binele din lume, îți doresc să reușești, să fii un luptător, să fii tu. Dar eu nu îți pot fi alături acum, și nici nu cred că vrei. Nu ai sugerat că mi-ai simți lipsa. Nu ai sugerat că îți lipsește prietenia noastră.

zi ploioasă

2 martie.2.

Dragul meu drag,

 

Ți-am scris atât de multe scrisori pe care probabil că nu le vei mai primi; intenționam să aștept momentul potrivit, dar se pare că nu există așa ceva când vine vorba despre noi. Nu o spun cu regret, căci momentele pe care le-am avut au fost mai mult decât perfecte; au fost sincere, neplănuite. Te-am iubit foarte mult, încă o fac, ți-am mărturisit-o de atâtea ori în ultima vreme, însă te încăpățânezi să nu observi. Te înțeleg, nu te judec și nu mă supăr. Nu aș putea să-ți fiu mai recunoscătoare decât îți sunt acum pentru toate momentele în care mi-ai fost alături, pentru toate cuvintele potrivite (dar mai ales pentru cele nepotrivite). Îți mulțumesc pentru toanele tale care mă fac să mă îndrăgostesc în fiecare zi un pic mai mult, chiar când sunt pe punctul de a spune că mai mult de atât nu se poate.

Aceasta nu este o mărturisire. Nu asta intenționez să fie. Și poate că nu vei citi niciodată aceste rânduri. Nici nu îți voi vorbi despre ele –ceva îmi spune că nici tu nu vei vorbi despre ele dacă le vei citi, dar din nou, nu mă supăr.

Știi, dar păstrezi tăcerea. Câteodată îți surprind zâmbetul jucăuș și mă conving de asta. Câteodată privirea ta îmi spune că ar trebui să rămân în banca mea. Acolo voi rămâne –însă zilele se scurg, nu mai e mult.

Știu doar că te voi revedea. Nu-ți promit nimic, căci cineva mi-a spus să nu mai fac planuri. Eu ți-am spus să nu mai faci planuri atunci –îți mai amintești ? Ți-am spus să trăiești momentul. Asta îmi spun și îți spun și ție acum. Să te bucuri, să lupți, să fii fericit. Să nu te întristezi pentru lucrurile pe care nu le poți schimba și să nu te întristezi dacă ne vom pierde pe parcurs –cândva poate că ne vom regăsi.

 

                                                                           A ta, de nici nu mai țin minte când până când va fi să fie, L.

2 martie.2.

14

Ți-am întâlnit privirea goală iar cuvintele mi s-au blocat în gât. Pentru o secundă mi s-a părut că am zărit o urmă de regret. Dar asta n-o voi ști niciodată cu siguranță..

14

mărturisire

http://www.rainymood.com/watch?v=aqsL0QQaSP4http://www.rainymood.com/watch?v=aqsL0QQaSP4

 

Încerc să-mi ascund dezamăgirea din glas și ochi doar pentru că nu aș putea să-ți explic cât de mult mă rănești. Nu aș găsi cuvintele potrivite pentru că nici nu există unele, nu aș ști să-mi exprim sentimentele, căci niciodată nu am fost prea bună la asta.

Azi-dimineață am zâmbit când m-a trezit sunetul ploii. Sunt îndrăgostită de zilele ploioase, iar în zilele ploioase sunt și mai îndrăgostită de tine. Toate picăturile astea adunate formează un ocean între noi, iar mie mi-e frică să înot când nu ești lângă mine.

Nu te mai pot privi în ochi și nici nu vreau, căci ți-ai da seama că mă doare. Nu vreau să știi asta.

Dragul meu, sunt atât de tristă astăzi și nici măcar nu ți-o pot spune.

mărturisire

naiv

Buzele-ți sunt amare, iubite,

De la prea multe gânduri

mincinoase, nerostite,

Lăsate să zacă-n

adâncul iubirii noastre.

 

Ochii-ți sunt străini, iubire,

De la prea multe zâmbete

necunoscute, jucăușe,

Lăsate să pătrundă-n

neștire-n subconștient.

 

Nu ne mai iubim, străine,

căci suntem hologramele

Ființelor ce-și promiteau

(cu naivitate)

Iubire veșnică.

 

Zările se-ndepărtează și mai mult

Și cu cât mă apropii mai mult,

Tu pășești în retragere,

ascunzând în pumn

la spate ultimul fluture.

naiv

pierzând

În priviri tăcute ne-am pierdut ultimul sărut

privind ochii pierduți, inocenți,

am sperat din nou,

pierzând…

 

Zâmbetul ți l-am furat cu buze aspre

zâmbind într-un spațiu pierdut

nemaiexistând timp,

pierzând…

 

Te-ai îndepărtat cu pași mărunți

pășind sigur, emanând un aer matur

și am știut…

 

 

doar pierzând te voi mai

vreodată.

 

pierzând

(zece) întâmplări

căutându-mă

te-am găsit,

văzându-te

m-am îndrăgostit

Între atâtea fețe necunoscute, ochii tăi mi-au fost singurul colac de salvare; m-am agățat de ei cum se agață o fetiță speriată de brațul tatălui și am căutat alinare la pieptul tău. Mi-amintesc că bătăile inimii tale erau puternice, dar nu am avut curaj să-ți spun atunci că am remarcat asta, mi-a fost teamă că te vei ascunde și că de data aceasta chiar nu te voi mai găsi.

Cine ești tu și de ce mă vezi atât de clar ? Cine ești tu și de ce nu ai nevoie de cuvintele mele pentru a-ți răspunde la întrebări ? Cine ești tu și de ce mi-ai pătruns atât de adânc în ființă ? De ce dintre toți oamenii, tocmai tu mi-ai lăsat un gust amar chiar de dinainte să te pot simți ? De ce dintre toți cei care mi-au furat o bucățică din suflet, tu mi-ai fost cauză și medicament ?

Să mă ierți dacă voi fugi, căci nu știu cum să controlez emoțiile și zâmbetul de copil fericit atunci când mă gândesc la privirea ta; să mă ierți că nu voi ști vreodată să ascund toată căldura pe care o am în suflet datorită ție.

Să mă ierți că nu voi fi niciodată destul de bună pentru tine și că voi fugi…

 

(zece) întâmplări

cold night

mă întrebam ce a făcut omul ăsta să i se servească pe tavă nedreptăți, răutăți și tristeți. sinceră să fiu, mereu l-am admirat pentru căldura pe care a păstrat-o în ochi chiar și după ce a recunoscut că își simte sfâșiat sufletul. de unde să tot găsești putere să le zâmbești oamenilor, de unde să tot găsești curaj să te mai încrezi ? 

***

nu știu să fiu atât de nobilă încât să-i iert pe cei care mi-au greșit. încerc de o săptămână să-i zâmbesc omului care a plecat cu o bucată prea mare din mine. nu reușesc. nu mai reușesc. mi-a luat zâmbetul cu el. mă simt atât de străină în aceleași brațe care îmi erau casă după toate furtunile prin care treceam.

***

te-ai gândit măcar pentru o secundă dacă îți simt lipsa ? îți pare rău ? realizezi că ai greșit ? ți-e și ție dor ? 

măcar din când în când…

cold night

ceai

negru.

îți spuneam că nu știu prea bine care-mi este rolul  pe coasta neumblată a vieții tale, dar mi se pare că n-ai avut niciodată intenția să asculți cu atenție ce am să-ți spun. câteodată aș vrea să te întreb dacă are vreo importanță pentru tine că îmi ascund sentimentele din teama de a fi respinsă.

încă mai sper la ziua în care ne vom sincroniza. încă mai visez la ziua în care voi primi ce mi-ai promis. 

pentru că nici eu sunt prea deschisă.

ceai

14 ofilit

Am vrut să dedic iubirii noastre de adolescenți naivi un întreg fragment cugetat, doar că în timpul cugetării mele am fost întreruptă. Așa că voi scrie fără să cuget prea mult, voi scrie pentru a încheia acest capitol care a ocupat mult prea mult spațiu acolo unde nu trebuia să se mai afle ceva. Nu regret nimic, trebuie să mărturisesc că sunt recunoscătoare pentru toate greșelile pe care le-am făcut și că datorită acelor fapte, care poate nu au făcut altceva decât să aducă suferință, astăzi sunt cea care sunt. Am învățat. Am înțeles. Am evoluat. 

Trebuie să recunosc că renunț la iubirea pe care ți-am purtat-o cu o urmă de tristețe. Pentru mulți ani am crezut că tu vei fi singurul pe care îl voi iubi cu adevărat toată viața. Îmi imaginam că se va întâmpla cumva și ne vom regăsi peste mulți ani, că vom fi din nou fericiți. Dar eram naivă, nu te mai iubeam pe tine, cel care deveneai, te iubeam pe tine, cel pe care-l cunoscusem (cel mai bine). Odată cu renunțarea la povestea noastră, o parte din mine moare, pentru totdeauna. Nu mi-ar ajunge toată noaptea pentru a enumera toate visurile care s-au stins. 

Mi-ai spus într-o seară că nu te-ai schimbat. Și așa te și simțeam, neschimbat. Dar eu m-am schimbat. Te vei schimba și tu. Ne vom schimba amândoi în continuare. Mai trebuie să-ți mărturisesc că îmbrățișarea ta nu m-a făcut să mă simt mai aproape, deși mi-am dorit-o atât de mult; am realizat că nu în brațele tale vreau să fiu, ci în brațele lui, cel de acum mulți ani. Nu mai sunteți aceeași persoană, nu pentru mine. 

Fragmente, melodii, fraze, Cappuccino cu mult prea mult zahăr, bucle rebele, tricoul alb, Moș Crăciun, nopți târzii și câte și mai câte mă vor face mereu să-mi amintesc de tine. Nu vreau să te șterg din amintirile mele, dar adevărul este că ești doar atât, o amintire frumoasă, poate cea mai frumoasă amintire a mea. Dacă mă înșel, să mă ierți, dar cred că te-am iubit cu adevărat, la un nivel pe care îl cunoșteam și îmi era accesibil atunci. 

Cândva mi-am promis că nu o să renunț niciodată la tine pentru că tu ești adevărata mea fericire. Și ai fost, să mă crezi. Dar nu te mai simt de prea mult timp și am obosit să mă mint. Mi-e dor mereu de tine, cel care m-a iubit, este un dor cu care m-am obișnuit. Poate că sunt o lașă, poate că nu este ceea ce trebuie să fac, dar renunț. Este ultima dată când ești prezent în rândurile mele, este ultima dată când amintesc de iubirea pe care ți-am purtat-o. De astăzi nu voi mai vorbi despre tine. 

14 ofilit

prim

Am fost hotărâtă să nu mai scriu până când nu îmi voi face ordine în gânduri. Am tot așteptat, am tot încercat. Nu am reușit. Efectiv, gândurile-mi sunt o învălmășeală de idei ce nu pot fi organizate.

Am vrut să scriu de Crăciun, am vrut să urez tuturor sufletelor frumoase de pe aici un Crăciun fericit, dar am fost prea obosită. Am vrut să scriu de Anul Nou o urare călduroasă, dar am fost eu prea rece. Să scriu despre ce-mi doresc în anul 2016 și toate schimbările pe care „le voi face” am refuzat categoric.

Așa că mă aflu acum, aici, scriind despre nici-eu-nu-știu-prea-bine-ce, dar cred că am lipsit prea mult timp, cred că am uitat să-mi las gândurile să se liniștească pentru câteva momente măcar.

Mi-e greu să mă mai deschid. Chiar și așa, în fața unei „foi de hârtie” și nu știu de ce. Nu știu când și de ce am încetat să mai scriu așa cum o făceam înainte.

Am prea multe idei, și credeți-mă, am atâtea idei frumoase, dar simt că mă exprim ca un copil de clasa a V-a. Aș scrie despre frumos, aș scrie despre prietenie, aș scrie despre viață. Dar rămâne mereu acel „aș”. Pentru că mi-e frică. Pentru că sunt o lașă. Am spus-o.

prim

paradoxal

Mă întrebase ieri dacă simt spiritul Crăciunului. N-am vrut să-i spun că mi-a luat și bucuria asta, m-aș fi simțit rea, aș fi simțit că îi stric și lui sărbătorile de care oricum nu se prea bucură. Așa că l-am mințit cu zâmbetul până la urechi că e exact ca atunci când eram mică și așteptam cu nerăbdare să primesc bradul de la Moș Crăciun pentru a-l împodobi alături de familie. I-am povestit cu entuziasm despre decorațiunile la care lucrez, despre felicitările pe care le-am făcut pentru cei dragi. I-am vorbit despre modul în care vreau să aranjez masa de Crăciun și despre cadourile pe care le-am cumpărat. Cu mult entuziasm. Aproape că am ajuns să cred și eu că sunt cu adevărat entuziasmată.

Adevărul este că nu sunt. Nu cum mă așteptam să fiu, nu cum ar fi trebuit să fiu. Perioada aceasta din an mi-este cea mai dragă. Dar sentimentele mele acum se contrazic, eu sunt un paradox. Nu mă pot bucura în întregime de această perioadă a anului, pe care o aștept mereu cu nerăbdare, de care mă bucur încă de pe la jumătatea lunii noiembrie. Parcă nici colindele nu mă mai fac să regăsesc entuziasmul pierdut printre dezamăgiri.

Dar va fi bine, știu sigur, trebuie doar să fug spre bucătărie, să pregătesc fursecurile. Și apoi, când casa va mirosi a fursecuri și a cafea, voi putea să desenez ceva pe tematica Crăciunului, doar pentru a-mi regăsi puțin din entuziasmul pierdut.

paradoxal

*căci e ceață*

Am încetat să mă întreb când ai ales să te oprești din a mă iubi,

tu, scumpă iluzie a adolescenței mele,

Căci n-am știut dacă voi putea suporta adevărul,

așa cum doar tu, crud dictator al inimii tale,

ai fi putut să-l spui vreodată .

Dintre toți –

pe tine te-am ales.

Dintre toți –

pe tine am vrut să

te iubesc.

Dar dintre toate,

tu chiar pe mine m-ai

ales

pentru a mă îndepărta.

Nu ți se pare că ne-am jucat cu sentimente de parcă ar fi fost piese de lego ?

Nu ți se pare că e prea multă tristețe într-o poveste ce avea să fie despre doi îndrăgostiți  ?

Nu ți se pare ție, tu, gust amar al tinereții mele, că am uitat ce ar fi trebuit să fim ?

*căci e ceață*