acasă

Mă uitam la cârlionții care i se formaseră în timp ce spăla vasele. Lumina cădea pe părul ei firav și îi transforma părul în vârtejuri aurii. Puteai să-i confuzi firele albe cu nori cenușii, împinși de vânt tot mai aproape.
Dintr-odată am simțit că timpul trece, am simțit cum se scurge. Uitasem în ultimele zile să o strâng în brațe, să îi spun „mulțumesc!”, mă refer la un „mulțumesc!” adevărat, nu cel pe care îl rostesc reflexiv.
Apoi s-a întors și mi-a zâmbit, dar fără să-mi dau seama colțurile zâmbetului s-au ofilit, îngrijorată m-a întrebat ce s-a întâmplat cu ochii mei. Nu este prima persoană care mă întreabă asta, în decursul unei singure săptămâni. I-aș fi povestit că aș fi avut atâtea, dar am ales doar să o strâng în brațe și să o asigur că totul va fi bine.

Advertisements
acasă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s