Pentru că

Pentru că tu nu trebuie să-ți pierzi timpul

cu conversații fără sens, cu nimicuri care nu-ți vorbesc.

Pentru că tu trebuie să găsești pe cineva care să te completeze,

pentru prima dată să vorbești cu cineva,

nu doar singur, așa cum te-ai obișnuit.

Pentru că oricât de mult mi-ar plăcea,

nu pot fi cea care-ți va răspunde la întrebări,

nici cea care-ți va vorbi într-o seară ploioasă de octombrie-

Căci eu sunt egoistă și vorbesc

doar despre mine și cu mine.

Pentru că oricât de mult ne-ar plăcea să ne amăgim

să credem, să sperăm,

n-am mai fi noi dacă am rămâne împreună

eu m-aș schimba și tu ai accepta;

Ne-am obișnui să renunțăm.

Și pentru că țin atât de mult,

La tine, la tot ce însemni,

Te voi lăsa să-l găsești pe Platon al tău,

Să scrii, să te îmbeți, să vorbești, să iubești…

Ca un întreg.

Pentru că

nu scria prea des

Nu scria prea des, poate de vreo două ori pe an,

n-aveau sens versurile lui, dar avea o privire sumbră când mi le citea

nu mă lăsa niciodată să le citesc singură,

spunea că n-aș înțelege chiar deloc,

că doar el știe cu ce tonalitate trebuie să le citească.

Nu scria prea des, dar atunci când o făcea,

știam că mă iubește și că își împarte versurile doar cu mine,

era singurul moment în care toate celelalte nu mai contau,

iar eu eram singura care-l putea înțelege,

măcar pentru câteva minute.

Nu scria prea des, poate doar când se simțea cu adevărat sfârșit

iar atunci eu eram singura care-i mai rămânea.

nu scria prea des