1.

Ai plecat și ai lăsat în urma ta buze aspre, nisip în păr și valuri în ochi.

Advertisements
1.

Secrete..

Mâini albe pătate de sânge. Ochi negri și buze sângerânde, privire pierdută și cuvinte mute. Nu poate decât să fugă și să încerce să-și îngroape amintirile, însă nici cel mai ascuns colț al inimii nu rămâne pentru totdeauna întunecat. Sunt oameni care-ți dau impresia că-ți văd toate secretele, chiar și pe cele pe care le-ai ascuns bine de tot. Iar el o privise de parcă ar fi știut. Și în adâncul sufletului știa.

Dar nu știa unde să se mai ascundă, nu știa ce ar trebui să simtă pentru că în ultimii patru ani nu făcuse altceva decât să fugă de fantoma care o urmărea din acea seară, acea seară în care îl omorâse pe cel pe care îl iubise cel mai mult. Regreta fiecare cuvânt rostit, fiecare lovitură pe care i-o dăduse, regreta că-l lăsase zăcând la pământ, poate că ar fi putut să-l salveze, poate că dacă nu ar fi fost atât de lașă, el nu ar fi murit.

Iar astăzi, un străin o privea de parcă îi cunoștea secretul. Și dintr-odată simțea că buclele roșcate nu făceau decât să-i prevină pe toți că nu e atât de inocentă pe cât pare. Iar el știa. El știa. 

Secrete..

Ultimii fluturi

Deci așa se simțeau fluturii în stomac când ești îndrăgostit. Și parcă soarele strălucește altfel astăzi, parcă și culorile au altă intensitate. Și tu parcă zâmbești mai larg. Parcă oamenii sunt mai buni. Și parcă ochii îmi sunt mai luminoși și fața mai strălucitoare. Iar zâmbetul larg, mult prea larg. Îmi vezi fluturașii ? I-am pus chiar și în urechi ca să vezi că sunt prea mulți în stomac. Și în suflet. Că ai muzica în ochi și iubirea pe buze.Că simpla ta prezență mă face să plutesc și să uit de durere. Că ești tu și nimeni nu mă poate face să simt ceva mai puternic de atât. Că ești tu și m-ai ales pe mine. Cerul n-are nori, cerul zâmbește și el și se bucură pentru noi. Simți tu oare asta ? Simți că și vântul se joacă în părul nostru rebel ? Și el ne iubește.
Te-ai trezit și tu cu zâmbetul pe buze și cearcăne adânci ? Te-ai trezit și tu întrebându-te dacă a fost doar un vis ? N-a fost. Sau a fost ?

Ultimii fluturi

Fata care aleargă

Trage aer adânc în piept. Se simte vinovată și nici măcar nu știe de ce. N-ar avea de ce să se simtă vinovată. Ea n-a făcut nimic. Tocmai asta era problema. Alerga mereu după iubire, iar atunci când o avea în dreptul ochilor ei, se ascundea ca o fetiță speriată. Exact cum făcea mereu. Se săturase să tot fugă. De când se știa fugea după câte ceva, sau de ceva. Și se săturase. O dureau picioarele și nu știa încotro se îndreaptă. O durea sufletul, îi obosise sufletul. Își privea mâinile acum degustată, mâinile care lui îi plăcuseră întotdeauna; pentru că scria cu ele, pentru că picta cu ele, pentru că știa să facă lucruri atât de frumoase cu ele. Iar ea le ura, simțea că îi tremură, o dădeau de gol. Își scoate din ghiozdan o țigară de mult uitată acolo, vrea doar s-o privească, nu fumează. Iubește fumul de țigară, dar urăște să tragă din ea. Știe că o distruge, dar ea e deja făcută bucățele, nimic n-o poate distruge mai mult. Sau cel puțin așa vrea să creadă.

Nu. Ea n-are nevoie de cineva care s-o salveze. Are nevoie să creadă din nou, să aibă curaj. Să se oprească din fuga asta nebună și să lupte pentru ce-și dorește. Dar la dracu ! E atât de ușor s-o spui. Dar cine sunt ei ca să vorbească, ce știu ei ? Știu ei cum e să rătăcești prin noapte, chiar dacă e zi ? Știe cineva cum e să-ți simți sufletul atât de gol chiar și atunci când ai toate motivele să fii fericit ? Ei știu doar să vorbească. Fericirea e o stare a minții, ei bine, a ei era bolnavă și o știa. Parcă era împotriva ei. Nu, nu parcă, ci chiar așa era.

Dacă iubise vreodată ? Într-un mod bolnăvicios, da. Și ar vrea să uite, dar nu poate și știe că singurul mod în care ar mai face-o vreodată ar fi tot acela. Nu cunoaște alt mod de iubire. Ar vrea să se înșele, să cunoască și ea iubirea cea bună. Dar cine ar lupta atât pentru ea ? Ea fuge de toți, nu sunt ei vinovați că ea nu știe ce vrea.

DAR ȘTIE CE VREA. Îi este doar frică. Uite-o, e doar o fetiță speriată, care încă se mai ascunde în podul vechi al casei. Și știe, știe că-i îndepărtează pe toți. Își urăște mâinile, își urăște ochii care se umplu prea ușor de lacrimi, își urăște buzele pentru că tremură atunci când vorbește, își urăște picioarele că aleargă atât de mult, își urăște părul că are bucle prea roșcate  și prea rebele. Și dacă ar fi să spună ce iubește la ea n-ar avea ce.

Fata care aleargă